SEMNIFICAREA BIBLIOTECII*
Aura Horhocea Creițaru
Retrospectiv, generații de bibliotecari au facilitat accesul la bogăția scriiturii. Pe atunci, demult, biblioteca nu avea concurență. Trebuia doar să apelezi și să cauți, sau invers. Informația era pe măsura căutării, atât cât era. Un bibliotecar profesionist - semnificantul respectului față de semnificatul care se răsfrânge înmiit asupra primului. Bibliotecarul știa cel mai bine care este valoarea informației, cu mult mai mare decât prețul tipărit sau aplicat pe o etichetă autocolantă, astăzi. Așa se explică aureola imaginată de retina căutătorului de semnificați sub arcada semnificantului.
Vremea a trecut și, pe nesimțite, locurile sacre ale căutătorilor de comori au devenit, cu mici excepții, depozite de maculatură. La tarabe, cărțile au început să se vândă pe sub mână în pachete programate. Se spunea chiar că unii “bibliofili” îșI constituiau bibliotecile “la metru”.
Iarăși, timpul s-a scurs în clepsidra imaginară. Bucuria cărții freamătă în densitatea tarabelor. Dar, vai! Ea nu ține mult pentru toți. Pe când cumpărătorii Sandrei Brown se bucură dimpreună cu vânzătorii aceleiași, ceilalți rămân doar cu admirația visului. Cărți de căpătâi pe care le așteptau de mult, sunt prea scumpe pentru bugetul personal de învățător. Speră să le găsească la biblioteca școlii, de data asta. Dar nu. Aici se așteaptă. Trebuie repartizată o responsabilitate, spun unii. Ba nu, trebuie asumată o responsabilitate, presupun alții.
Recunosc, mă număr printre aceia care credeau în a doua variantă. Scuza bugetului de austeritate nu mai stă în picioare, cel puțin în școală. Un ministru important prin ceeace își asumă sub numele de Reforma în învățământ s-a gândit și la cartea pentru toți săracii, în pofida concurenței stocării informației și informatizării bibliotecilor. A reînființat Direcția Biblioteci a ministerului, s-a implicat în susținerea logistică a unui program de asistență a bibliotecilor școlare etc. Dar, un ministru oricât ar fi de înțelept nu poate, la un ordin, să schimbe peste noapte mentalități. Tipăritura riscă să rămână departe de școală. Semnificatul nu poate ține loc și de semnificant.
Mă molipsesc de “Surâsul lui Voltaire”, până la un punct. Acesta nu e un strigăt justițiar. E doar o dâră desenată, cale de acces între două primejdii: a vrea fără să poți, versus a putea ceea ce nu vrei.
--------------------------------------
*Publicat În revista Școala buzoiană
Comentarii
Trimiteți un comentariu